Alianta Evanghelica din Romania va invita la Conferinta Lucratorilor Evanghelici din Romania si Europa de Est, cu tema Puterea Unitatii in Cuvant, care va avea loc in Bucuresti, in zilele de 18-19 iunie 2013. Cu aceasta ocazie se va lansa proiectul Coalitia Evanghelica, ce va promova parteneriate si evenimente intre biserici evanghelice din Romania, Europa de Est si SUA.

Credem din toata inima ca biserica traieste vremuri in care resursele de orice fel pe care Domnul le-a asezat in Trupul Sau trebuie aduse laolalta in unitate pentru a putea face lucrarea lui Dumnezeu cat mai eficient. Conform rugaciunii Domnului Isus din Ioan 17:21, unitatea credinciosilor este unul dintre semnele cele mai importante care ii vor determina pe oameni sa creada in lucrarea Lui mantuitoare.

Scopul acestei conferinte este de a realiza un parteneriat pentru o perioada lunga de timp cu biserici aflate in Coalitia de Biserici Evanghelice din SUA. Acest parteneriat va fi realizat in spiritul temei propuse si dezbatute, respectiv a puterii pe care o castigam prin unitatea in Cuvant.

Incepand cu data conferintei, bisericile incadrate in coalitia din Romania, Europa de Est si SUA vor studia in paralel teme comune din Evanghelia dupa Ioan, cu scopul de a sublinia aspectul important al unitatii noastre bazate pe Cuvantul lui Dumnezeu.